Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat în această săptămână un pachet amplu de investiții și finanțări externe pentru sectorul energetic românesc, în urma unor discuții purtate la Washington cu instituții financiare internaționale și autorități americane.

Bogdan Ivan, ministrul Energiei Foto: FB
„În această săptămână am avut întâlniri la cel mai înalt nivel cu Banca Mondială, administrația americană, Department of Energy, US EXIM Bank, State Department, DFC și MIGA/IFC pentru a atrage finanțare și parteneriate pentru cele mai importante proiecte energetice ale României”, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Potrivit acestuia, discuțiile au vizat proiecte strategice din domeniul energiei nucleare, al gazelor naturale și al infrastructurii de transport energetic, cu un volum total de investiții estimate la aproximativ 3,5 miliarde de euro.
Unul dintre cele mai importante rezultate anunțate este legat de energia nucleară. România ar putea primi finanțare de până la 3 miliarde de dolari pentru modernizarea Unității 1 de la Cernavodă, iar negocierile pentru Unitățile 3 și 4 sunt în desfășurare, inclusiv cu US EXIM Bank.
„Pentru nuclear, am avansat concret: finanțare de până la 3 miliarde de dolari pentru modernizarea Unității 1 de la Cernavodă, discuții în curs pentru finanțarea Unităților 3 și 4, inclusiv cu US EXIM Bank”, a precizat Bogdan Ivan.
Oficialul susține că dezvoltarea acestor unități ar putea avea un impact semnificativ asupra sistemului energetic național, generând aproximativ 19.000 de locuri de muncă și asigurând circa 33% din producția de energie nucleară a României.
În paralel, ministrul Energiei a anunțat sprijin pentru proiectele din Marea Neagră, precum și pentru dezvoltarea infrastructurii de transport al gazelor naturale și interconectarea regională. „Am obținut sprijin direct pentru proiectele din Marea Neagră, pentru infrastructura de transport al gazelor și pentru întărirea rolului României în regiune”, a transmis acesta.
Totodată, a fost securizată o finanțare de 495 de milioane de dolari destinată extinderii rețelei de transport gaze și consolidării interconectării energetice regionale.
Un alt punct important al anunțului vizează rafinăria Petrotel, pentru care România a obținut o derogare OFAC valabilă până la 29 octombrie 2026.
„Petrotel asigură 21% din producția națională, iar odată cu repornirea rafinăriei ne putem acoperi integral necesarul de benzină, peste 60% din consumul de motorină și o parte importantă din consumul de combustibil pentru aviație”, a explicat ministrul.
Bogdan Ivan a subliniat că toate aceste demersuri au ca obiectiv reducerea dependenței energetice și creșterea stabilității pieței interne.
„Toate aceste demersuri au un singur scop: mai multă stabilitate, mai puțină dependență și costuri mai predictibile pentru români”, a precizat ministrul Energiei.